Hooponopono – big no-no

Psihoterapeutii, stiti, sunt psihologi cu “palaria” speciala a unei scoli in plus. Cu toate astea, ei raman psihologi, si, ca atare, sunt obligati sa faca parte din Colegiul Psihologilor. Acest lucru presupune, printre altele, faptul ca datele noastre de contact sunt publice. Ceea ce este bine. Potentialii clienti te pot gasi, cel putin teoretic. Clientii pe care ii ai deja pot verifica daca esti afiliat Colegiului, daca ai un cabinet sau esti angajat intr-o structura care poate angaja psihoterapeuti – daca esti legal, cu alte cuvinte.

Uneori, totusi, ma bucur ca aceste date “publice” nu sunt chiar atat de usor de obtinut. Exista undeva pe site-ul Colegiului un tabel greu de gasit, etc, etc. De ce ma bucur? Ei bine, pentru ca, indiferent la vicisitudinile site-ului sus-numit, un binevoitor persistent a abuzat de adresa mea de e-mail.

Nu vreau sa va redau continutul intregii epistole, dar o sa va spun esentialul. Un anume domn, presedinte ale unei oarecare asociatii, imi propune sa ma alatur unui grup format din “foarte multi colegi de-ai dumneavoastra psihologi”, care au participat la formarea oferita de asociatia dumnealui si care “au fost foarte incantati atat de curs cat si de rezultatele pe care le-au obtinut pentru ei si pentru pacientii lor aplicand aceasta metoda”. Metoda? Contine lucruri precum “apa albastra solarizata” si altele asemenea. Ce e cel mai frumos? E o metoda fulger. Se poate preda in doua zile si se poate aplica imediat. Si costurile? O nimica toata! Numai 500 de ron. Ei, nu credeti ca merita?

Daca inca nu v-a convins, dl presedinte ne mai spune si o poveste draguta, care tine de domeniul fantasticului si care ar face sa lesine sufocat de ras orice psiholog care se respecta. Pe scurt, ea ne spune despre un psiholog care, dupa ce si-a obtinut doctoratul (dovada ca educatia nu e o garantie ca esti imun la iluzie), a intalnit o femeie care l-a invatat o metoda magica. Respectiv sa-si ceara iertare pentru ceea ce este in el care ii face pe ceilalti sa fie nefericiti, bolnavi, saraci. Povestea, a carei actiune se petrece in Hawaii, ne mai spune ca acest domn doctor a reusit sa vindece, fara sa dea ochii cu ei, un spital intreg de criminali psihopati. Ei bine, da. Vreau si eu sa pot face asta. Doar ca… imi lipseste naivitatea necesara, presupun.

Oricum, in cazul in care va tenteaza vreodata genul asta de “invatatura”, va sugerez sa studiati bine de tot efectele ei pe termen lung, si, apoi, cate ceva despre dinamica grupurilor mari de oameni care au o credinta comuna, despre efectul placebo, despre profetiile autoimplinite, despre rezolvarea disonantei cognitive si, daca mai vreti, mai am sugestii.

E pacat ca suntem la acest nivel, imi place sa cred ca putem fi mai constienti de lumea din jur si de adevaratele ei resorturi si sper ca macar publicul restrans al acestui blog si al altora asemenea sa nu isi cheltuiasca resursele de timp si finante pe astfel de hocus-pocus-uri. Kthnxbye!

Photo by Max Braun

8 Comments

  1. Anonim

    Buna Ziua,

    As dori sa aflati ca nu sunteti singurul coleg psiholog care a primit o astfel de poveste -invitatie. In acest caz pare foarte potrivita expresia conform careaia "daca a fi destept este o norma, stupiditatea pare mult mai interesanta "!

    Cu ganduri bune,
    Corina

  2. Anonim

    Hehe…tare faza.Da se mai intampla si printre "psihologi" sa apara astfel de povesti cu puteri tamaduitoare si miraculoase.EU ca om obisnuit si fara prea mari tangente cu psihologia nu as crede ca poti vindeca un psihopat.Abia am trecut de o depresie cu un an de terapie si a fost cat se poate de intens dapai sa vindeci peste noapte un psihopat….realy? Roxana

  3. Anonim

    Referitor la profetiile autoimplinite, nu cumva se intampla deseori ca incercarea mea de a scapa de o problema, ma face sa cad exact in problema de care fug ? (care acum exista, pentru ca fix efortul meu de a scapa de ea e ceea ce a crator)

    Asa am observat eu ca mi se mai intampla uneori ai recunosc ca am mai observat-o (chiar mai bine) prin filme. :-p

  4. Se intampla asa atunci cand problema nu e reala. Cred ca unul dintre cele mai cunoscute exemple de profetie autoimplinita e mitul lui Oedip.

    In esenta, e vorba ca ne schimbam atitudinile in functie de asteptari. Daca ma astept sa fiu respins intr-un anume grup, sa zicem in clasa, la scoala, exista riscul sa ma port ca si cum as fi respins deja, chiar inainte sa se intample asta. Daca sunt uracios sau prea timid in loc sa fiu prietenos si sa ma apropii de ei, colegii mei vor reactiona in consecinta, si ma vor… respinge, indeplinindu-mi, astfel, "profetia". 🙂

  5. Din pacate, se intampla si astfel de lucruri. Pseudostiinta inca are un impact puternic la noi in tara. Zilnic vedem carti sau cursuri care propun solutii 'magice' in cativa pasi despre cum sa fim fericiti, despre cum poti ajunge un om de succes, etc. Nu spun ca toate sunt rele, insa trebuie sa le privim cu atentie inainte de a merge mai departe. Spun acest lucru pentru ca nu exista clientul modal. Desi poate fi vorba despre aceeasi problema din punct de vedere nosologic, istoria de viata este alta, modul in care gandeste persoana si cum il afecteaza difera. Consider ca terapia este o reteta, nu un design si de aceea caracteristicile individuale sunt cele mai relevante. Cu toate acestea, este important sa fim mereu deschisi la cunoastere..dar sceptici in acelasi timp:)

  6. Bună, Genţiana. Mulţumesc pentru comentariu.

    Chiar mă pregăteam să te întreb cum e cu reţetă vs design, fiindcă şi mie mi se părea taman pe dos. Dar acum, că ai venit cu completarea, pot să-ţi spun, simplu, că sunt de acord cu tot ce ai scris mai sus. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *