Nu cumva si dvs sunteti elefant?

Am o dispozitie lirica de la un timp incoace si m-am gandit sa-i supun si pe altii la efectele ei. Asadar, astazi, piesa de teatru cu elefanti si psihoterapeuti.

Cabinet de psihoterapie, seara.

Personajele – terapeutul meu si cu mine.

Suntem undeva la mijlocul unei sedinte care a curs anevoie, parca la deal. Nu imi amintesc absolut deloc contextul in care se desfasoara discutia de mai jos. Faptul ca ea a ramas se datoreaza naturii ciudate a memoriei si a hipotalamusului aferent. Enjoy!

Terapeutul: Tu stii cum sunt invatati elefantii domesticiti sa nu fuga?

Eu: Nu. Sec si dezinteresat. Sunt suparata, din cine isi aminteste ce motive.

T: Elefantul, capturat de mic, este legat de un tarus infipt in pamant. Pentru ca e mic, tare mic, cel mai mic, elefantul nu are putere sa smulga tarusul si sa se elibereze. La inceput, incearca din toate puterile lui de elefant mic, tare mic… Dar nu reuseste.

Dupa un timp, in care s-a zbatut si a tipat si a plans, pur si simplu invata ca nu poate sa se elibereze. Pentru ca stie asta, renunta sa mai incerce. Gata! E prins. E un elefant mic, tare mic, cel mai mic, care a uitat sa incerce sa fie liber.

Si cand creste? Cand e mare si puternic si fioros? De ce nu fuge? De ce nu pleaca? Nici macar atunci cand se face mare si puternic si fioros nu mai incearca sa scape? Nu, nu mai incearca. A invatat ca e neputincios si asta il face sa se poarte ca si cand ar fi neputincios, iar ceilalti (elefanti?) vad ca e neputincios si il trateaza ca atare… Am cam divagat? E pentru un scop nobil.

Neajutorarea invatata
Atunci cand suntem supusi unui stres pe care nu-l putem controla, pentru perioade lungi de timp, creierul incepe sa functioneze in feluri neasteptate si rareori placute din punctul de vedere al posesorului. Desi rezistenta la stres variaza intre indivizi, efectele lui pe termen lung sunt cam aceleasi. Retinem mai greu, intelegem mai putin, dormim mai prost si tot asa. Functionalitatea creierului este redusa, iar sistemele conduse de el aprind luminile de avarie.
Din seria efectelor stresului indelungat face parte neajutorarea invatata – o stare a unui organism care, supus cu forta la actiunea unor stimuli aversivi, nu mai reactioneaza pentru a se apara de acestia nici atunci cand ar putea-o face cu usurinta.
Ce se intampla? Pe scurt, elefantul speriat si disperat cedeaza. Invata ca nu poate iesi din situatie. Si actioneaza ca atare, chiar si atunci e evident pentru toti ceilalti ca ar putea scapa.
La ceva vreme dupa ce am auzit povestea elefantului mic, mic, foarte mic, m-am intrebat daca ea e adevarata sau daca e numai o metafora frumoasa. Nu am reusit sa gasesc o sursa initiala pentru poveste (in forma asta), asa cum nu am reusit sa gasesc referiri la ea pe site-uri de specialitate (fie ea psihologie sau zoologie). Oricum, daca vreti sa aflati mai multe…
Teoria neajutorarii invatate a fost conceptualizata si dezvoltata de psihologul american Martin Seligman, la finalul anilor `60 si inceputul anilor `70. In timp ce facea cercetare experimentala in domeniul conditionarii clasice, a descoperit din intamplare ca, atunci cand un individ este supus unui stres prea puternic, timp prea indelungat, el nu mai este capabil sa actioneze in interesul propriu, chiar atunci cand conditiile ii permit acest lucru.
Daca eu te-as stresa zilnic, timp de, sa zicem, o saptamana, iar apoi ti-as oferi un bilet de tren si o prajitura, e foarte probabil ca tu sa nu le mai accepti (dand dovada, astfel, ca nu mai stii ce e bine pentru tine :D).
Seligman a numit fenomenul neajutorare invatata – atunci cand, pe baza experientei anterioare, ne asteptam sa nu putem controla o situatie anume. Aveti detalii aici si aici, dar va propun sa nu le cititi, pentru ca implica socuri electrice si catei (nu elefanti si tarusi, care, pun pariu, o sa vi se para o varianta mult mai simpatica).

2 Comments

  1. Anonim

    Buna, Andreea,

    Conceptul de neajutorarea invatata este bine explicat de Seligman in cartea sa "Optimismul se invata" tradusa si in romana. In acest sens acolo avem si cateva "remedii" pentru a iesi din acest tip de comportament (nu degeaba cartea are titlul respectiv).

    In orice caz acest conceot se leaga foarte bine de teoria expectantelor/asteptarilor care se pare ca "infuzeaza" aproape toate comportamentele/actiunile (emotii si cognitii). Vezi in acest sens si conceptul de efect pacebo (daca ai timp si placere poate scrii despre el).

    Un aspect interesant ar fi cateva sfaturi practice de cum se "iese" din acest comportament de neajutorare invatata.

    Multumesc frumos pentru articole. Este primul meu comentariu si ma opresc aici. Alte idei cu o proxima ocazie.

    Laur

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *