Ecuaţia fericirii, ceva mai pe larg

La începutul lunii trecute au apărut în presă mai multe articole despre “ecuaţia fericirii”. M-am decis să scriu şi eu câteva cuvinte despre subiectul ăsta pentru că n-am găsit, cel puţin în textele româneşti, informaţii suficient de clare. Voi sunteţi siguri că aţi înţeles despre ce e vorba? Dacă vreţi să reluăm, read on. Vă avertizez că urmează un articol lung.

O echipă de cercetători de la University College London, formată din Robb Rutledge, Nikolina Skandali, Peter Dayan şi Raymond J Dolan, s-a hotărât să studieze felul în care starea de bine sau “fericirea” de moment este influenţată de combinaţia dintre aşteptările legate de o recompensă şi erorile de judecată asociate cu aceste aşteptări. Cât de bine se simt oamenii la un oarecare moment dat, adică, dacă primesc ce/cât se aşteptau să primească, sau mai mult sau mai puţin decât se aşteptau.

Pentru că e greu de spus exact ce este fericirea, echipa a ales să analizeze ceea ce se consideră în general a fi unul dintre elementele ei de bază, des întâlnit în încercările de definire a conceptului, anume “răspunsul subiectiv la primirea unei recompense”. Adică emoţia pe care o simte cineva care primeşte ceva, plus motivaţia pe care o trezeşte în acel cineva primirea respectivei recompense. Dacă eu vă dau vouă bani şi vă spun că puteţi cumpăra orice cu ei, o să vă bucuraţi (emoţia) şi o să vă gândiţi că aţi putea să cumpăraţi ceva frumos (motivaţia), iar asta este egal cu fericirea de moment.

Cercetătorii au avut nevoie să poată măsura cât mai exact “valoarea” recompensei, să poată fi siguri că ea e aceeaşi pentru toţi participanţii, aşa că au ales să-i răsplătească dându-le bani, deci ceva extern, palpabil, măsurabil.

“Here, we provide an analysis of one of the foundations on which happiness is assumed to be built, namely the subjective response to rewards. We focus on rewards that are external quantifiable objects (e.g., money) that might elicit affective and motivational responses.”

În plus, ei s-au decis să studieze şi legătura dintre activarea anumitor zone ale creierului şi starea de bine subiectivă (resimţită de individ), folosindu-se de fMRI (rezonanţă magnetică funcţională).
Ca să poată măsura nivelul stării de bine a participanţilor, o treabă subiectivă, imposibil de evaluat numai cu instrumente şi fără să fie consultat cel în cauză, echipa a recurs la o metodă pe nume “experience sampling“, care înseamnă că fiecare participant e întrebat de mai multe ori pe parcursul experimentului despre cum se simte. Informaţiile astfel obţinute au fost comparate cu rezultatele câtorva probe despre care o să vorbim mai jos. Simplu, nu?

Experimentul iniţial
Celor înscrişi în studiu li s-a cerut să participe la câteva sarcini în timpul cărora aveau şansa să câştige şi ceva bani. Participanţii trebuiau să aleagă între rezultate sigure (câştiguri sau pierderi, dar cunoscute dinainte) şi “pariuri” (câştiguri sau pierderi cu sume cuprinse între zero şi x lire, a căror probabilitate era aproximată de fiecare pentru sine şi în funcţie de care oamenii alegeau pasul pe care voiau să-l facă). Iată un citat din .pdf-ul cu metodele utilizate de cercetători:

“Sarcini experimentale în laborator: […] Subiecţii au avut de făcut 150 de alegeri în cadrul fiecărei sarcini. În timpul fiecărei sarcini monitorizate cu instrumente de rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), subiecţii au ales între o variantă sigură de câştig şi una nesigură – un pariu cu probabilităţi egale pentru cele două rezultate. Au existat trei tipuri de sarcini: combinate (zero câştig garantat sau un pariu în care se putea câştiga sau pierde o sumă), sarcini cu câştiguri (un câştig sigur sau un pariu cu câştiguri între zero şi o anume sumă) şi sarcini cu pierderi (o pierdere sigură sau un pariu cu pierdere zero sau pierdere mai mare).”

O dată la două, trei încercări, participanţii erau întrebaţi cât de fericiţi sunt în acel moment şi, după alte cinci secunde, pe ecran apărea un continuum cu “deloc fericit” la un capăt şi cu “foarte fericit” la celălalt, pe care ei trebuiau să plaseze un cursor aşezat iniţial la mijloc. Continuum-ul ăsta arăta cam aşa:

În total, cei 26 de participanţi şi-au evaluat “fericirea” de 63 de ori în cadrul primului experiment, care s-a desfăşurat într-un laborator. Scorurile, evaluările pe care aceştia le-au făcut pe continuum, au fost transformate în numere de la 0 la 100.

Sarcinile despre care povesteam mai sus au fost împărţite în trei secvenţe a câte 50 de încercări, cu o durată de aproximativ 19 minute fiecare. După fiecare secvenţă, participanţilor li se comunicau câştigurile de până în acel moment. Secvenţele începeau şi se terminau cu întrebarea “cât de fericit eşti acum?”.

Cercetătorii au comparat câştigurile şi pierderile participanţilor cu răspunsurile neurale ale acestora şi cu starea lor subiectivă de bine, constatând că o anumită zonă din creier în care există neuroni ce secretă dopamină era activă. Asta înseamnă că zona respectivă e importantă pentru modificările în nivelul de fericire pe care-o simţim la un oarecare moment dat.

O pierdere sau un câştig de numai 3 lire era suficient ca să schimbe nivelul de fericire resimţită de participanţi, însă per total, la finalul experimentului, starea lor de bine nu se modificase în mod semnificativ. Deşi câştigaseră în medie 8 lire, participanţii nu se simţeau semnificativ statistic mai bine decât la începutul experimentului.

Modelul matematic al fericirii de moment

Dacă nu mai aveţi răbdare şi vreţi să vedeţi imediat ecuaţia fericirii, iat-o mai jos:

Unde s este sarcina, w0 este o constantă, iar celelalte w-uri sunt diferite influenţe pe care le are tipul de eveniment (recompensă, pierdere, etc), 0 ≤ y ≤ 1 este factorul uitare, care face influenţa evenimentelor recente să fie mai mare decât aceea a evenimentelor din trecutul mai îndepărtat (atât de îndepărtat cât poate să fie trecutul într-un experiment de 19 minute/sarcină x 3 sarcini). RAj înseamnă “recompensa aşteptată”, dacă a fost aleasă recompensa sigură în locul “pariului” în sarcina j, VAj e “valoarea aşteptată medie” a pariului, dacă a fost ales pariul în sarcina j, iar RAPj este diferenţa dintre recompensa aşteptată şi recompensa primită în cazul în care participantul a ales pariul.

Acest model matematic explică mai bine decât altele fluctuaţiile în starea de bine de moment. Pentru a-şi verifica modelul, echipa de cercetători a mai pus în practică alte trei experimente.

Celelalte trei experimente, pe scurt

La primul au participat 21 de persoane dintre cele 26 din experimentul iniţial, iar singura diferenţă a fost că participanţilor le-au fost dezvăluite rezultatele “pariurilor” în numai câteva dintre cazuri. Atunci când alegeau să rişte, adică să accepte “pariul”, exista posibilitatea ca pe ecran să apară pentru scurtă vreme textul “rezultatul a fost adăugat câştigurilor totale”, însă asta nu se întâmpla de fiecare dată. Uneori, participanţii nu ştiau dacă au câştigat sau au pierdut la “pariu”.

Un al doilea experiment “de verificare”, la care au participat 22 de persoane (dintre care 11 participaseră la experimentul iniţial), a fost identic cu primul, cu excepţia faptului că fiecărui participant i-au fost arătate pe ecran toate câştigurile de până în acel moment, tot timpul, inclusiv atunci când era întrebat cât de fericit se simte.

Dar despre jocul pe telefon v-am spus? Cred că nu. Pentru a-şi verifica rezultatele pe un număr cât mai mare de oameni, echipa de cercetători a creat, în colaborare cu White Bat Games, “The Great Brain Experiment”, pe care vă invit să-l cunoaşteţi aici, adică un joc pentru smartphone care merge pe acelaşi principiu ca experimentele de mai sus. Au participat la el, până în momentul definitivării studiului, peste 18.000 de oameni.

Răsuflaţi uşuraţi, o să trecem la concluzii
(deşi ar mai fi fost de povestit)

Să începem cu concluziile studiului. Pe scurt, cercetătorii spun că fericirea de moment ţine nu atât de măsura în care lucrurile ne merg bine, ci de cât ne aşteptam să meargă ele de bine, comparativ cu cât de bine merg în realitate. Carevasăzică, dacă vă aşteptaţi ca articolul ăsta să vă placă, dar el s-a dovedit a fi prea lung, de exemplu, atunci există riscul ca acum să vă simţiţi nu tocmai “fericiţi”. Pe de altă parte, dacă vă aşteptaţi să vi se pară îngrozitor, dar până la urmă constataţi că n-a fost chiar atât de rău, s-ar putea să vă simţiţi destul de bine.

În plus, aşteptările însele ne pot creşte sau scădea starea de bine de moment (dacă mă aştept să-mi placă articolul, deja mă simt mai bine, şi invers), dar o influenţează negativ pe cea pe termen lung. Dacă mă aştept să fie bine şi e bine, nu mă mai simt la fel de bucuros cum m-aş fi simţit dacă m-aş fi aşteptat să meargă prost. Dacă mă aştept să iasă prost şi iese bine, punctul de la care pornesc în comparaţie e mai “rău” decât dacă nu m-aş fi aşteptat la nimic, deci creşterea, deşi mai mare, nu depăşeşte punctul “maxim” de stare de bine pe care aş putea, teoretic, să-l ating dacă n-aş avea aşteptări. Are sens?
Oricum, echipa de cercetători notează ca principal rezultat al studiului faptul că s-a stabilit o legătură între fericire şi valori asociate cu erori în estimarea primirii unei recompense (reprezentate, se crede, de mecanismul de eliberare în etape a dopaminei – spre deosebire de celălalt mecanism de eliberare a dopaminei, cel tonic), erori ce semnalează schimbări la nivelul aşteptărilor de lungă durată. Deci s-ar putea ca dopamina să joace un rol în starea de bine şi în reglarea emoţională, constatare cu posibile implicaţii clinice în cazurile celor care suferă de tulburări de dispoziţie.
Şi concluzia mea? Că e bine, dacă aveţi timp, să citiţi măcar comunicatul de presă care stă la baza ştirilor, dacă nu chiar studiul în sine, ca să înţelegeţi voi înşivă despre ce e vorba şi să aveţi contextul mai larg în care “se face vorbirea”.

Photo by John Twohig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *