De ce amanam si evitam sarcinile dificile. O poveste

“Nu lasa niciodata pe maine ceea ce poti face poimaine.”

~ Mark Twain ~

Multa vreme, dragii mei, noi, psihoterapeutii, ne-am amagit cu explicatia ca perfectionismul este vinovat de tendinta general umana de a amana si de a evita lucrurile dificile si presante. Parerea generala era ca, atunci cand cineva este perfectionist (adica, printre altele, se teme tare-tare sa nu greseasca), are tendinta sa evite activitatile urgente sau importante, ca sa nu… ati ghicit, ca sa nu greseasca. Ca sa nu se puna in situatia de a recunoaste ca nu este perfect. O explicatie simpla, curata, de bun-simt.

Pierdeam din vedere faptul ca amanarea, evitarea si, la extrema (care este destul de des atinsa), neindeplinirea indatoririlor le creeaza un disconfort major perfectionistilor, care ajung adesea la terapie din cauza asta, dar nu ii deranjeaza deloc pe cei mai putin interesati sa fie perfecti. Acestia, FYI, sunt mai multi decat perfectionistii, dar terapeutii nu ii vad prea des, sau, cel putin, nu din motivele despre care vorbim noi astazi. Asa ca studiile clinice despre acest subiect erau incomplete. Dar ce au aflat, nu demult, psihoterapeutii despre amanare si evitare (si veti afla si voi imediat)?

Au aflat, datorita unui maestru al tergiversarii, respectiv Piers Steel, Ph. D., si cercetarilor lui indraznete, ca tergiversarea este un fenomen ereditar, universal, caracteristic speciei umane. Si ca legatura lui cu perfectionismul nu este una de cauzalitate. Adica nu faptul de a fi perfectionist te face sa amani la nesfarsit sa-ti scrii dizertatia sau sa intocmesti raportul pe care ti l-a cerut seful acum zece zile. Exista o probabilitate destul de mare ca amanarea sa aiba alte cauze. Multi perfectionisti au tendinta sa amane inutil unele sarcini, dar majoritatea, dimpotriva, se ocupa de ele imediat, cu elan si entuziasm.

Si atunci, unde ti-e raportul? De ce stai pe net si citesti despre amanare, in loc sa faci ceva important, ce, pun pariu, stii ca ar fi o utilizare mai eficienta a timpului tau? Daca nu esti perfectionist, atunci ce e cu tine?

Pai, cel mai probabil, ai o trasatura de personalitate care se numeste impulsivitate. Ea se refera la un slab control al dorintelor si impulsurilor si dificultate in a rezista tentatiilor si frustrarii. Dar nu te speria, ca nu e grav. Esti in compania multor altora care sunt in aceeasi situatie sau, ce bine, intr-unele chiar mai grave. Cum asa? La fel ca si celelalte trasaturi de personalitate, si impulsivitatea trebuie privita ca si cum ar fi un continuum, cu diferite valori pentru diferiti indivizi. Deci e posibil ca tu sa te afli intr-un punct intermediar. Ba chiar e probabil, daca e sa ne luam dupa Gauss. Dar sa lasam abstractiunile si sa exemplificam. Ce inseamna sa fii impulsiv?

Sa presupunem ca ti-as propune sa-ti imaginezi prajitura ta preferata. Ia-ti o clipa ca sa te gandesti la ea.  Cum se numeste? Ii vezi forma? Ii simti gustul? Ti-as spune cat e de buna, de aromata si de dulce. Ti-as atrage atentia ca a trecut destul de mult de cand ai mancat din ea ultima data. Si, poate, te-as intreba daca nu ai vrea sa mergi chiar acum sa cumperi o bucata. Ce mi-ai raspunde?

Cine zice “da”, ala e, daca-mi permiteti. 😀 Din fericire, impulsivitatea poate fi compensata de o crestere a puterii vointei (care, by the way, este posibila cu putin efort). Dar presimt ca vom vorbi despre asta intr-un alt articol. Pana atunci, bucurati-va de prajitura si nu va temeti, chiar daca amanati la nesfarsit sarcinile importante, probabil ca nu sunteti perfectionisti!

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-asa!

Photo by Rennett Stowe


3 Comments

  1. Anonim

    …dar daca, in plus de chestia cu prajitura Mea ACUM!!!, tu chiar esti SI perfectionist, clar ajungi …pe pajiste:). Intrebarea e: cum ajungi (inapoi) pe trotuar, sau macar mai aproape de bordura?

    Rx

  2. ;)) Primul pas e sa iti dai seama ca vrei sa schimbi ceva si ca asa "nu se mai poate". Al doilea – mici modificari pe alocuri. Depinde de fiecare cat de aproape de bordura se poate ajunge. Unii dintre noi – eu – invata sa tolereze imperfectiunea prin expunerea repetata si isi exerseaza vointa ca sa nu mai amane. Uneori functioneaza, alteori, not so much. Vorba aia, important e sa participi.

    Altii, in functie de trasaturi si resurse personale, pot alege alta cale. Eventual alaturi de un psiholog competent ;).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.