Trei dialoguri pe care să nu le ai cu iubita ta (după Sue Johnson & co.)

Vă spuneam, la finalul unui articol de acum câteva zile, despre Sue Johnson şi “Hold Me Tight“, în care autoarea vorbeşte despre metoda ei de terapie de cuplu, bazată pe ideea că, pentru ca o relaţie să fie reuşită, e nevoie ca amândoi partenerii să se simtă în siguranţă. Ea spune că a te simţi în siguranţă înseamnă a putea să-i vorbeşti partenerului despre momentele în care eşti vulnerabil, speriat, furios şi altele asemenea, fără să-ţi fie teamă că el te va respinge. Să poţi să-ţi recunoşti emoţiile şi să te aştepţi să primeşti înţelegere şi empatie din partea celuilalt.

“O relaţie de iubire în care ne simţim în siguranţă e ca un scut care ne apără de monştrii şi de dragonii pe care-i înfruntăm şi care ne ajută să ne vindecăm rănile după ce aceştia dispar.”

Abordarea ei pleacă de la ideea că principala noastră nevoie în cuplu este aceea de a fi într-o legătură securizantă cu partenerul, dar că, adesea, acest echilibru este frânt dintr-un motiv sau altul, şi astfel se declanşează un dans nefericit din care, curând, nu mai ştim cum să ne oprim. Johnson spune că, atunci când suntem siguri că ne putem baza pe partener, evităm mai uşor să ne lăsăm atraşi într-o dinamică păguboasă de căutare a vinovaţilor şi putem să revenim repede la sentimente mai bune.

Când ne simţim în siguranţă alături de partenerul nostru, facem faţă mai uşor momentelor în care acesta, inevitabil, ne răneşte, şi e mai puţin probabil să devenim ostili faţă de el.”

Johnson vorbeşte despre şapte conversaţii indispensabile reparării relaţiei de cuplu şi recăpătării sentimentului de siguranţă între parteneri. Prima dintre ele presupune recunoaşterea felului în care ne lăsăm prinşi în “dialogurile demon”, trei la număr, care se numesc “Găseşte vinovatul”, “Polca protestelor” şi “Îngheaţă sau fugi”.

În primul dialog, “Găseşte vinovatul”, partenerii se blamează unul pe celălalt pentru problemele pe care le au şi încearcă să-şi dea seama cine a greşit primul. “Tu ai greşit! Ba tu! Ba nu!” Evident că e o strategie păguboasă, fiindcă nu contează cine a greşit primul, atunci când scopul amândurora este să se împace, să se înţeleagă mai bine. Din nefericire, adesea uităm despre acest scop şi ne lăsăm prinşi în încercarea de-a găsi un vinovat sau de-a ne dezvinovăţi pe noi înşine.

“Până la urmă, ajunge să nu mai conteze de ce se ceartă partenerii. Atunci când cuplurile ajung în acest punct, întreaga relaţie e marcată de resentimente, precauţie şi distanţă, şi fiecare diferenţă dintre ei, fiecare neînţelegere, va fi privită printr-un filtru negativ.”

“Găseşte vinovatul” e preludiul pentru o dinamică foarte nefericită şi care, probabil, vă este cunoscută, respectiv aceea în care unul dintre parteneri acuză, iar celălalt se apără.

 “– Iar ai întârziat! spune Carol, supărată. Pentru tine chiar nu contează că trebuia să ieşim în oraş, că te-am aşteptat şi că mă dezamăgeşti mereu?
Jim răspunde cu răceală:
– A intervenit ceva, dar, dacă ai de gând să mă baţi iar la cap, mai bine mergem direct acasă.
Carol îi aminteşte de toate celelalte dăţi în care el a întârziat, apoi tace, supărată, şi refuză să-i mai răspundă.”

Polca protestelor, aşa cum o numeşte Johnson, e cel mai des întâlnit dintre cele trei “dialoguri demon” şi, dacă o dansează suficient de mult, partenerii ajung să se simtă din ce în ce mai departe unul de celălalt şi să nu-şi mai vorbească deloc.În sfârşit, al treilea dialog este cel în care ambii parteneri se retrag, ca să se apere de atacuri şi acuzaţii. De fapt, acesta nici nu este un dialog, şi e cea mai rea situaţie dintre cele trei. Johnson, păstrând metafora dansului, spune că e ca şi cum, atunci când se ajunge aici, toată lumea ar părăsi ringul de dans.

Dacă suntem atenţi la relaţia noastră şi reuşim să vedem modelul păgubos după care interacţionăm în cuplu, putem să facem efortul conştient de-a ne feri de el, sau cel puţin de-a opri “dansul” înainte să accelereze şi să ne pierdem echilibrul. Cum se face asta? Johnson vorbeşte despre un fel special de apropiere emoţională, una cu trei elemente – disponibilitatea, reactivitatea şi implicarea. Să fii deschis faţă de partenerul tău, în aşa fel încât el să simtă că poate să apeleze la tine atunci când are nevoie, să îi răspunzi, ca el să ştie că emoţiile lui contează pentru tine, că le înţelegi şi că le accepţi, şi, în sfârşit, să fii prezent în interacţiunile voastre, atent, interesat.Poate că vi se pare dificil (sper că nu) să fiţi atât de implicaţi într-o relaţie? Poate că vi se pare obositor? Aşa şi este. Relaţiile de cuplu sunt epuizante. Ei bine, dar aveţi de ales. Puteţi să plecaţi, să renunţaţi la legătura cu partenerul vostru. Dacă, însă, rămâneţi în ciuda dificultăţilor, poate încercaţi şi varianta lui Sue. Ce aveţi de pierdut?

Photo by Mimi

One Comment

  1. Pingback: Critică-mă o dată, fii curios de cinci ori - Andreea Radu psiholog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.