Paradoxul lui Solomon – updated

Ce-ai face dacă ai afla că iubitul te înşală? Ai încerca să înţelegi, ai căuta un compromis, sau te-ai grăbi să-l părăseşti? Dar dacă prietena ta cea mai bună ţi-ar spune că soţul ei a avut o aventură, ce ai sfătui-o?

Igor Grossman şi Ethan Kross s-au întrebat ce i-ar ajuta pe oameni să ia decizii înţelepte atunci când se confruntă cu o dilemă personală, cum ar fi infidelitatea partenerului.
Ipoteza lor a fost că gândim mai înţelept atunci când privim dilema din perspectiva altcuiva. Ca să o testeze au făcut două experimente. În primul dintre ele le-au cerut participanţilor să se gândească fie că au fost înşelaţi, fie că un prieten le-a povestit despre infidelitatea partenerului, apoi tuturor li s-au pus întrebări menite să măsoare lucruri ca abilitatea de-a recunoaşte că nu putem şti tot, disponibilitatea pentru a face compromisuri ş.a.m.d., toate aspecte ale conceptului de “gândire înţeleaptă”. Dacă sunteţi curioşi, click pe link-ul de sub numele lui Grossman şi aflaţi mai multe despre cercetările sale.
În al doilea experiment, participanţilor li s-a cerut să se gândească la aceeaşi dilemă, dar de data aceasta li s-a spus direct să privească lucrurile fie din perspectivă personală, fie din punctul de vedere al altcuiva.
Rezultatele ambelor experimente au sugerat că aceia care îşi privesc dilema din perspectiva altcuiva se gândesc cu mai multă înţelepciune la ea. Autorii au denumit tendinţa de-a judeca mai puţin înţelept propriile probleme “paradoxul lui Solomon”, după regele cunoscut pentru deciziile bune pe care le lua pentru ceilalţi, şi pentru cele mai puţin bune luate pentru sine.
Dacă vi se pare cunoscută ideea că e bine să vă gândiţi din perspectiva unui prieten la conflictele în cuplu, probabil că aţi citit deja articolul ăsta.

Later edit: Link spre proaspăt publicatul studiu despre care se face vorbirea în articol, pe Academia.edu

Sursa – Association for Psychological Science
Photo by Daniel Horacio Agostini

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.