Regulile nescrise şi copiii obraznici

Autobuz, ziua. Mămica şi bunica stau pe două scaune alăturate. În faţa lor e o fetiţă de cinci-şase ani, pe nume Antonia. Stă în genunchi pe scaun, întoarsă spre cele două femei, şi povesteşte veselă, gesticulând. Pe locul de lângă de ea e o doamnă mai în vârstă, necunoscută.

Din când în când, fetiţa o atinge pe doamnă ba cu cotul, ba cu degeţelele învelite în mănuşi. Doamna tresare puternic când Antonia îi loveşte din greşeală pălăria, dar nu spune nimic. Mămica reacţionează prompt, prinde copilul de umeri, îl scutură puţin şi rosteşte printre dinţi, dar suficient de tare încât să audă toată lumea:

– Stai cuminte! Chiar nu ţi-e ruşine deloc? Obraznico! Nu vezi c-o deranjezi pe doamna?

Ce simţi atunci când copilul tău face o greşeală faţă de un necunoscut? Responsabilitate? Nostalgie la gândul că, probabil, şi tu ai greşit cândva la fel? Spaimă că ai putea să fii admonestat în public? Ruşine fiindcă s-ar putea să fii considerat vinovat pentru gestul copilului?

Ce reacţie ai într-o astfel de situaţie? Cât de uşor îţi este să vezi că emoţiile copilului tău sunt mai importante decât disconfortul temporar al unui necunoscut? Reuşeşti să-ţi controlezi impulsul, reacţia? Să nu loveşti, să nu cerţi? Să-ţi asumi responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, să-ţi ceri scuze şi după aceea să-i explici copilului de ce ai făcut asta, dar fără să-l culpabilizezi?

Îţi mai aminteşti unde şi cum ai aflat tu însuţi că nu-i frumos să-i deranjezi pe ceilalţi? Uneori, felul în care învăţăm să respectăm regulile sociale nu e cel mai potrivit. Acest lucru ne face nu doar să trăim emoţii negative intense legate de greşeli şi de gafe, emoţii pe care nu ştim să le gestionăm şi care ne determină să acţionăm pripit, ci şi să le transmitem involuntar copiilor modul nostru de-a înţelege şi de-a trăi greşelile. Perpetuăm astfel ruşini şi vinovăţii uneori inutile, de multe ori exagerate şi inadecvate, pe care le-am putea evita cu uşurinţă dacă am fi mai atenţi şi mai pregătiţi să le facem faţă.

Photo by Emily Hildebrand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *