Nu e vorba despre tine

Zilele trecute am postat pe pagina de Facebook a blogului link spre un articol de pe PsychCentral. Autoarea scria despre cum să transformi gândurile negative în întrebări folositoare, care să te ghideze să descoperi câte ceva despre tine însuţi. Mi s-a părut o temă interesantă, şi trebuie să recunosc că punctul doi, cel despre lista de „to do” şi despre cum unii dintre noi (wink-wink) se simt nişte neterminaţi dacă nu bifează tot ce-şi pun pe ea, a cam avut ecou pentru mine.

Nu la multe minute după aceea, am început să mă plâng unei prietene despre cum n-am timp să fac tot ce-mi propun. Reacţia ei îndreptăţită (şi amuzantă)? „Măi, da’ tu citeşti vreodată ce postezi pe Facebook?”. Ceea ce m-a inspirat să scriu despre unul dintre cele mai folositoare lucruri pe care le-am învăţat de când sunt terapeut.

Reformularea e acea strategie prin care pui într-o lumină nouă evenimentele obiective pe care iniţial le-ai interpretat în sens negativ şi cărora le-ai asociat emoţii dezadaptative (care te destabilizează). Exemplu: trec pe lângă un cunoscut care nu mă salută. Prima mea reacţie? Îmi spun că e supărat pe mine, ceea ce-mi creează o stare de disconfort şi, dacă sunt ghinionistă, chiar o avalanşă de alte gânduri neplăcute, care la rândul lor generează emoţii neplăcute, care împreună pot să-mi strice ziua cât ai zice peşte.

Reformularea m-ar ajuta să ocolesc asta. Aş putea să-mi spun, chiar dacă am apucat să mă gândesc că X e supărat pe mine, că poate există şi alte explicaţii pentru comportamentul lui. Era obosit, era cu gândul în altă parte, nu m-a văzut, m-a salutat dar eu n-am auzit, etc. E un efort conştient şi trebuie „cultivat”. Nu ne prea naştem cu el.

O variantă de reformulare pe care eu o folosesc des ar putea fi rezumată aşa: „nu e vorba despre tine”. Un client care întârzie sau încearcă să tragă de timp după ce ora s-a terminat deja, un client care mă întrerupe sau nu mă ascultă, un client care mă minte, un client care, într-un fel sau altul, îmi încalcă limitele, nu face toate lucrurile astea împotriva mea, ci pentru sine. La categoria asta aş încadra şi “un client care se răsteşte la mine”, dar ţinând cont că am şi eu o responsabilitate atunci când greşesc, când calc în străchini, când uit sau încurc informaţii şi aşa mai departe. În astfel de cazuri omul din faţa mea are tot dreptul să fie supărat. Când, însă, interpretarea evenimentelor îi aparţine şi el/ea nu verifică şi varianta mea (întrebând), atunci ştiu că nu e vorba despre mine, ci despre un filtru al său, ceva care-l face să reacţioneze într-un anume fel. Sigur, lucrurile sunt relative, însă de cele mai multe ori putem să ne dăm seama, dacă ne gândim un pic, cât din ce se întâmplă are legătură cu noi şi cât are legătură cu celălalt.

Cândva, am avut o colegă care-mi spunea că iau lucrurile prea personal. Într-adevăr, uneori toţi facem aşa. Pe mine mă ajută foarte mult, în viaţa mea de zi cu zi, atunci când nu sunt în rolul de terapeut şi atenţia mi-e îndreptată mai mult spre mine şi mai puţin spre interlocutor, să-mi amintesc că „nu e vorba despre mine” atunci când celălalt mă contrazice, de exemplu, sau mă întrerupe. Că oamenii nu fac asta special ca să mă supere. Că un vecin care nu mă salută nu e musai un nesimţit şi nici nu e neapărat supărat pe toţi cei de la mine din casă. Încerc să reformulez, să găsesc explicaţii alternative, să nu uit că fiecare dintre noi e mai atent la el decât la altul şi că, atunci când acţionăm, acţionăm în primul rând ca să ne fie nouă bine şi nu ca să le fie altora rău.

Photo by Vic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *