Încă un articol despre căsătoria din America anului 2015

“Nici o altă uniune nu e mai profundă decât căsătoria, pentru că aceasta întrupează cele mai înalte idealuri ale iubirii, fidelităţii, devotamentului, sacrificiului şi familiei.

Atunci când se căsătoresc, doi oameni devin ceva mai mult decât au fost înainte.”Anthony Kennedy, judecător al Curţii Supreme americane

De curând, Curtea Supremă din America a declarat legală căsătoria între persoanele de acelaşi sex, iar asta nici mai mult, nici mai puţin decât în toate cele 50 de state. Era de aşteptat, cred, şi nu e vreo noutate absolută, cu toate că e un pas important în istorie, bineînţeles. Sondajele Gallup arată o schimbare evidentă în opinia publică vizavi de această problemă – dacă în 1996, la data primului sondaj, cei care erau de acord cu mariajul între persoane de acelaşi sex întruneau numai 27% din totalul participanţilor, în cel mai recent sondaj procentul a crescut până la 60%.

Cu toate astea, mulţi români (!) se ceartă pe internet vizavi de subiectul ăsta ca şi cum ideea ar fi cu totul nouă, de-a dreptul revoluţionară şi de parcă ar avea ei vreun cuvânt de spus în acest sens. Dacă participi la sau urmăreşti şi tu cu interes o astfel de dispută, poate că ţi-ar plăcea să afli şi câteva informaţii din psihologie despre orientarea sexuală la om, despre cum atracţia fizică faţă de acelaşi sex nu mai e de mult considerată patologică şi despre cum discriminarea, dacă mai trebuia spus, are un impact psihologic nefast asupra individului şi ecouri şi reverberaţii la nivel social. Apropo, în cazul ăsta discriminare înseamnă să nu ai dreptul legal să te căsătoreşti cu cine vrei (atunci când respectivul sau respectiva vrea la rândul său şi are vârsta necesară ca să ia o astfel de decizie).

1. Orientarea sexuală

Este orientarea sexuală o problemă de alegere sau una de genetică? Este ea influenţată de traume, abuzuri şi limite încălcate în copilărie sau mai degrabă e ceva ce apare din întâmplare, atunci când asociem plăcerea cu un stimul sau altul din exterior? Ce ne spune ştiinţa? Ştiinţa ne spune să avem olecuţă de răbdare, fiindcă încă nu suntem siguri de motivele care duc la apariţia atracţiei spre unul sau altul dintre sexe. Cu toate astea, există numeroase încercări de a găsi un răspuns, câteva dintre ele chiar foarte interesante.

În ’93, Martin Seligman scria despre acest subiect în cartea sa, “Ce putem şi ce nu putem schimba”, şi conchidea că “homosexualitatea are o componentă genetică”, bazându-şi afirmaţia pe rezultatele cercetărilor făcute în rândul gemenilor monozigoţi (metoda cea mai la îndemână de studiere a problemei înnăscut-dobândit).

“Din 65 de perechi de gemeni monozigoţi din care unul era confirmat homosexual, la 52% s-a descoperit că amândoi erau homosexuali, spre deosebire de 22% la gemenii dizigoţi de sex masculin. La numai 9% din fraţii care nu erau gemeni a apărut concordanţa în privinţa homosexualităţii.” – Martin Seligman, “Ce putem şi ce nu putem schimba”

Îmi amintesc de o pancartă dintr-o poză pe care am văzut-o pe internet, pe care scria “Când ai ales să fii heterosexual?”. Mă amuză şi mă întristează în acelaşi timp, dar cred că subliniază frumos ideea că, atunci când vine vorba de orientarea sexuală, nu alegem la un moment dat, făcând o listă de pro şi contra, ci mai degrabă “ne trezim” atraşi de unii, de alţii sau şi de unii, şi de alţii, fără să avem încotro. Seligman sugerează o metodă simplă ca să-ţi dai seama din ce categorie faci parte, anume să te întrebi care-ţi sunt fanteziile (doar cu femei, doar cu bărbaţi sau şi cu femei, şi cu bărbaţi).

Apropo de categorii, Asociaţia Psihologilor Americani (APA) vorbeşte despre orientarea sexuală ca putând fi evaluată pe un continuum care are heterosexualitatea exclusivă la un capăt, iar homosexualitatea exclusivă la celălalt:

“Cercetările desfăşurate de-a lungul mai multor decade au demonstrat că orientarea sexuală variază de-a lungul unui continuum, de la atracţia exclusivă faţă de celălalt sex până la atracţia exclusivă faţă de acelaşi sex.”

Aşadar nu e vorba atât despre categorii, deşi recunosc că ele fac vorbirea mai simplă, ci de un continuum. Ba mai mult, deşi unii oameni preferă să folosească etichete lingvistice (în ceea ce-i priveşte pe ei sau pe ceilalţi), există şi aceia care, în mod admirabil, refuză etichetarea şi nu folosesc categorii atunci când vorbesc despre orientarea sexuală.

Şi dacă tot a venit vorba despre “nonconformişti”, trebuie să menţionez că orientarea sexuală face parte din identitatea individuală – deci din felul în care oamenii se înţeleg pe sine, se comportă, îşi aleg prietenii, etc. Ea este, aşadar, mai mult decât o trăsătură personală; e un fel de a defini grupul din care faci parte şi relaţiile intime pe care le ai. Orientarea sexuală nu se referă doar la atracţie, ne spune APA, ci şi la “comportamente afectuoase non-erotice, la scopuri comune şi valori împărtăşite, susţinere reciprocă şi angajament”. Frumos.

2. Homosexualitate şi patologie

Nu există nici o legătură între atracţia faţă de acelaşi sex şi tulburarea mintală. Atât comportamentul homosexual cât şi cel heterosexual sunt aspecte ale sexualităţii umane normale. APA:

“În ciuda persistenţei stereotipurilor care portretizează lesbienele, homosexualii şi bisexualii ca fiind tulburaţi mintal, zeci de ani de cercetări şi de experienţă clinică au condus toate organizaţiile medicale şi de sănătate mintală importante din ţară la concluzia că aceste orientări reprezintă forme normale ale experienţei umane.”

Aşa-numitele “terapii de conversie” nu au o eficienţă dovedibilă ştiinţific şi nu prezintă siguranţă pentru client. În aprilie 2015, preşedintele Obama a cerut oprirea acestor practici, după ce în decembrie anul trecut o tânără transsexuală s-a sinucis, lăsând un bilet de adio în care scria că terapeuţii religioşi au încercat s-o convertească înapoi în băiat. Deşi la începutul primului său mandat Obama era împotriva legalizării căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, în timp părerea i s-a schimbat, şi bravo lui pentru asta!

3. Discriminarea

Tendinţa general umană de organizare în grupuri distincte (noi versus ei) duce foarte des la discriminare, fiindcă naşte în noi tendinţa de a-i considera pe “ceilalţi” mai puţin importanţi, mai puţin valoroşi, mai puţin pur şi simplu.

Un exemplu? Există nenumărate. De pildă, felul în care culoarea pielii a făcut multă vreme diferenţa dintre un sclav şi un stăpân. Alt exemplu? Nu demult, faptul de-a avea caracteristicile fizice exterioare ale apartenenţei la sexul frumos (observaţi că n-am spus “a fi femeie”, pentru că, dragii mei, şi sexul poate fi privit pe un continuum), te punea în postura să nu ai cine ştie câte drepturi legale. Chiar şi în prezent femeile sunt considerate “grup vulnerabil”.

Ce e discriminarea? Tratamentul necinstit aplicat unei persoane sau unui grup de persoane comparativ cu tratamentul aplicat altor persoane sau grupuri de persoane. Amnesty International vorbeşte despre drepturi egale indiferent de rasă, etnie, naţionalitate, clasă socială, castă, religie, credinţă, sex, limbă, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, statut de sănătate şi aşa mai departe. Aşadar, interzicerea căsătoriei între oricare persoane, bazată pe alte considerente decât acelea care ţin de respectarea drepturilor omului (şi în măsura în care acele persoane consimt şi au vârsta potrivită unei astfel de decizii), se încadrează în definiţia de mai sus.

De ce vorbim atât despre reducerea şi eliminarea discriminării, despre drepturi egale, despre non-violenţă şi negociere? Care sunt efectele nefaste ale discriminării? O meta-analiză făcută în 2009 de Elizabeth A. Pascoe şi Laura Smart Richman de la departamentul de Psihologie şi Neuroştiinţe al Universităţii Duke a cercetat legătura dintre discriminarea autopercepută şi sănătatea participanţilor. Concluziile lor arată că discriminarea are efecte negative asupra stării de sănătate fizică şi mintală şi, în plus, asupra comportamentelor legate de sănătate – abuz de alcool şi alte substanţe, fumat, vizite la medic, aderenţă la tratamentul medicamentos, etc. Calitatea vieţii victimelor discriminării scade.

În concluzie

E bine, din punct de vedere moral, că americanii eu legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex în toată ţara lor uriaşă. Homosexualitatea nu e o boală, nici mintală, nici altfel, nu se ia şi nu se dă, şi este, cel puţin în parte, datorată unor factori genetici. Este, de asemenea, datorată unor factori de mediu. Comportamentul nu e în întregime dictat de predispoziţia genetică; el se formează, cum altfel, şi ca răspuns la ceea ce ne înconjoară. Aşadar, cel puţin din câte ştim acum, e o înclinaţie, o orientare influenţată genetic şi consolidată cu sprijinul factorilor de mediu.

Atracţia faţă de acelaşi sex nu este şi nu ar trebui să fie motiv de discriminare. Într-o societate critică, mizantropă şi pudibondă ca a noastră, probabil că am putea înlocui “atracţia faţă de acelaşi sex” din fraza anterioară cu multe, multe altele, şi ea ar rămâne valabilă, dar am încredere că odată cu accesul la informaţie şi cu globalizarea, societatea românească o să devină din ce în ce mai tolerantă, cel puţin în aparenţă, fiindcă individual suntem, se pare, destul de uşor de influenţat (din dorinţa de-a nu părea că vrem să ieşim din rând).

P.S. Ştiţi ce mă bucură? Cu ocazia deciziei Curţii Supreme din America, subiectul căsătoriei între persoane de acelaşi sex a intrat (mai mult?) în minţile românilor şi, cine ştie, poate la un moment dat o să luăm şi noi decizii înţelepte în sensul ăsta.

Surse:
1. APA, despre orientarea sexuală;
2. Seligman, Martin, E. P., “Ce putem şi ce nu putem schimba”;
3. NBC, reportaj despre legalizare ;
4. Articol New York Times;
5. Perceived Discrimination and Health: A Meta-Analytic Review;

6. Homosexualitatea ca alegere în Scientific American;

7. Daniel David despre profilul psihologic al poporului român.

Photo by Silke Gerstenkorn

One Comment

  1. Pingback: Pe scurt despre relaţia de cuplu şi suferinţă - Andreea Radu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *