Efectul Mandela, Mickey Mouse şi Freddie Mercury

 

Nelson Mandela, black and white pic

Aţi auzit de Efectul Mandela? Grupuri relativ mari de oameni îşi amintesc un fel de istorie alternativă – pe Mickey Mouse cu bretele la pantaloni, “Hello, Clarice!” rostit de Hannibal Lecter, deşi replica nu e a lui în film şi pe Nelson Mandela mort în închisoare, în anii ’80, cu toate că omul a trăit până în 2013 şi a fost chiar preşedinte al Africii de Sud.

În 2010, după o vizită la DragonCon (ce fel de geeks sunteţi voi dacă nu ştiţi ce-i aia?), “consultanta în paranormal” Fiona Broome a dat nume fenomenului, după ce a constatat că mai mulţi dintre participanţi îşi aminteau această realitate diferită legată de Mandela. Broome a creat un site dedicat descoperirii ei, unde oamenii au început să povestească despre propriile amintiri “alternative”. De exemplu, voi cum ştiţi? La finalul lui “We are the champions”, Freddie mai cântă o dată “of the world” sau nu? În realitate cântecul se termină cu un “we are the champions”, dar mulţi îşi amintesc un “of the world” la final. “Sex in the City” sau “Sex and the City”? Inima a fost “mereu” în centrul pieptului sau cândva era în stânga? “Interview with a vampire” sau “with the vampire”? Ş.a.m.d.

Efectul Mandela, din 2010 până azi

Începută într-un colţ obscur de internet, unde numai câţiva oameni discutau despre amintirile alternative, ideea a crescut şi a înflorit, până când s-a ajuns ca astăzi să îi fie dedicate articole pe site-uri serioase şi să aibă un sub-reddit doar pentru ea. Până aici, nici o problemă. Ştim că memoria nu e tocmai fixă, în ciuda faptului că uneori suntem convinşi că ne amintim cu acurateţe x sau y treabă. O particularitate a memoriei care ne poate amuza, nu? Un fel de truc de salon, dacă-mi iertaţi licenţa poetică. Dar stai! Când vreodată, pe internet, sunt lucrurile atât de simple? Una dintre explicaţiile propuse de oameni este că – vă recomand să citiţi cu atenţie! – trăim într-o realitate alternativă. Realitatea s-a schimbat de la un anume punct încolo. Universuri paralele s-au atins şi acum lucrurile sunt altfel decât erau înainte. Wait, what? Da, aţi citit bine. Ba mai mult, s-a ajuns cu speculaţia până acolo încât unii susţin că e vina cercetătorilor de la CERN, din cauza cărora trăim în realitatea asta în care Donald Trump e preşedinte. Simţiţi nevoia de o pauză, da ?

Bine aţi revenit! Cred că e mai puţin important cine sunt cei care susţin acest fel de idei (fiindcă de venit, ne vin tuturor idei năstruşnice din când în când), şi e mai relevant pentru scopul declarat al acestui site să aflăm, pe de o parte, ce naiba se întâmplă cu grupurile astea mari de oameni cu amintiri incorecte, dar similare şi, pe de alta, să aflăm de ce îşi apără ei cu atâta îndârjire convingerea, cu toate că explicaţia fenomenelor care-i bulversează într-atât e una relativ simplă, care nu include universuri paralele şi nici minunăţii paranormale.

De ce îşi amintesc mai mulţi oameni acelaşi lucru neadevărat?

Să le luăm pe rând. Cum se face că mai mulţi oameni, din zone geografice diferite, cu educaţie diferită, străini unul de altul, îşi amintesc greşit, dar la fel, unele evenimente? În primul rând hai să vorbim despre un defect pe care cu toţii îl avem, anume memoria pe care nu te poţi baza. Memoria e fluidă, schimbătoare, iar exactitatea sa depinde, printre altele, de contextul în care se face reamintirea. Şi personalitatea depinde într-o măsură de context, darămite memoria. Aşadar, nu te poţi baza doar pe ce-ţi aminteşti. Dar de ce greşim în număr mare şi în acelaşi fel? Bănuiala mea e că se întâmplă asta din două motive. Unu, fiindcă eroarea nu depinde de trăsături şi condiţii individuale cum sunt educaţia, starea emoţională, zona geografică etc, ci de caracteristicile a ceea ce ne amintim eronat, iar doi, fiindcă toate creierele umane sunt supuse aceloraşi tipuri de greşeli*. Iar când aceste două condiţii necesare se întâlnesc…

Să discutăm despre melodia celor de la Queen, de exemplu. De fiecare dată, la refren, Freddie cântă nu doar “we are the champions”, ci şi “of the world” imediat după aceea. Să îi spunem acestui fapt “forma completă”. Ei bine, chiar la final, la ultimul refren, lucrul ăsta nu se întâmplă. “Forma completă” e incompletă. Cântecul se sfârşeşte cu “we are the champions” (varianta oficială, fiindcă există cel puţin una neoficială care se termină în “of the world”, lucru care, desigur, ne face şi mai confuzi). Ştim că mintea dă sens şi completează formele incomplete, fiindcă ăsta e scopul ei (tehnic vorbind, recunoaşterea de modele, pattern-uri). Aşa a evoluat ea. Un exemplu foarte bun e că inventează pur şi simplu realitatea vizibilă care ajunge în “punctul orb”. Nu ştiaţi că ochii nu cuprind întregul câmp vizual în acelaşi timp şi că mintea inventează realitatea din locul unde privirea nu ajunge? Ştiţi acum. Aşadar mintea dă sens şi completează forme incomplete. Iar faptul că Freddie nu cântă un ultim “of the world” nu e decât o formă incompletă pe care mintea o completează, fiindcă aşa e ea, nu poate altfel. Nu poate decât cu efort. Iar la reamintire, dat fiind că memoria e într-o măsură reinventare, apare un “of the world” inventat. Ăsta e numai un exemplu. Găsiţi mai jos, în linkuri, un site care se ocupă de explicarea diferitelor amintiri alternative.

Toţi ne apărăm convingerile, chiar dacă faptele sau informaţiile noi dovedesc contrariul

Aţi observat cât de greu e să-i convingi pe unii că încălzirea globală e reală? Că vaccinurile funcţionează şi nu provoacă autism? Că Pământul e rotund, nu plat? Mai ştiţi că v-am spus adineauri cum mintea e supusă unor erori cognitive “built-in”? Aceste erori sunt efecte secundare ale felului în care a evoluat mintea. De exemplu, am evoluat ca să observăm patternuri, cum spuneam, şi asta în timp record, din cauză că resursa timp e finită – dacă nu te prinzi repede că ai în faţa ochilor un animal numai bun de omorât, s-ar putea să rămâi fără cină. De altfel, toate resursele sunt finite, inclusiv energia pe care o are la dispoziţie creierul. Din cauza asta nu suntem perfecţi. Limitele fizice impun limite ale “soft-ului”, ale minţii. Ca energia să fie folosită cât mai eficient şi ca animalul (adică tu sau eu) să supravieţuiască, e nevoie să facă un trade-off. Să dea din acurateţe în schimbul repeziciunii. Selecţia naturală s-a ocupat de asta – cine a şovăit de suficiente ori, a murit de foame. Genele acelor perfecţionişti au dispărut demult, odată cu proprietarii, care nu s-au reprodus şi astfel nu le-au perpetuat până la noi. Noi suntem grăbiţi şi rapizi. Relativ vorbind, desigur. Aşadar, creierul a evoluat ca să fie suportul unei minţi orientate spre supravieţuire şi reproducere şi mai puţin spre acurateţe, capacitate de memorare superioară sau raţionamente desăvârşite.

Biasul de confirmare

Biasul de confirmare, de exemplu (adică tendinţa de a căuta, a interpreta, a prefera şi a ne aminti informaţii care ne confirmă credinţele) este un astfel de efect secundar al evoluţiei minţii către consistenţă şi către a obţine repede resursele necesare supravieţuirii. Tot el poate fi făcut vinovat şi de persistenţa convingerilor greşite. Ai uitat să cumperi pâine? Ştiam şi ţi-am spus că eşti un aiurit! Nu contează că ai ţinut minte multe alte lucruri, l-ai uitat pe ăsta şi asta-mi confirmă părerea despre tine. Consecvenţa, consistenţa lumii, e importantă atunci când ai nevoie de un sens. Dacă ea dispare sau începe să se destrame, suferim. Nu doar psihic, ci şi fizic, fiindcă dacă nu reuşim să vedem patternurile, să legăm în imagini coerente stimulii vizuali, de exemplu, nu ne mai putem orienta în mediu, devenim o povară pentru ceilalţi, ajungând să depindem de ei în cazul cel mai fericit. Căutăm, preferăm, interpretăm şi distorsionăm în aşa fel încât să ne păstrăm intacte convingerile.

Disonanţa cognitivă a votantului PSD

N-o să uit curând momentul în care bunica mea mi-a spus “o să-l rog pe taică-tău să-mi explice ce fac ăştia cu pensiile, că nu mai înţeleg nimic.” Avea aşa o privire nedumerită! Pur şi simplu nu putea cuprinde cu mintea că oamenii pe care ea îi credea oprimaţi de justiţia vândută, care duceau lupte grele antibăsiste şi pe care-i vota de douăzeci şi opt de ani îi luau din banii de pensie. Ce se întâmplă cu creierul atunci când primeşte informaţii care contrazic ceva de care era convins? Devine stresat, simte o tensiune pe care “trebuie” s-o domolească. Apare disonanţa cognitivă. Ca să depăşim momentul, cei mai mulţi dintre noi ignoră sau răstălmăcesc informaţiile nou-primite în aşa fel încât acestea să se potrivească, să aibă sens în contextul celor de dinainte. De exemplu, cineva care fumează şi află că fumatul este principala cauză a cancerului pulmonar, dar continuă să fumeze, deşi susţine că iubeşte sănătatea, ar putea să-şi justifice gestul în fel şi chip, pentru a scăpa de tensiunea produsă de conflictul dintre acţiunile şi valorile sale – mă relaxează, sunt dependentă şi nu pot să mă las, am avut un bunic fumător care a trăit până a murit de bătrâneţe etc. Disonanţa cognitivă ne face să inventăm strategii foarte simpatice (raţionalizări de cele mai multe ori) de menţinere a credinţelor pe care le avem deja. Tot ca să păstrăm sensul lumii aşa cum este el deja în mintea noastră.

E pur şi simplu mai comod să crezi ce ai crezut şi până azi

Revenim la discuţia despre resursele finite. O schimbare de înţelegere a lumii cere şi o schimbare comportamentală. Ca să-ţi schimbi comportamentul, să explici schimbarea, pentru tine şi pentru ceilalţi, să te adaptezi cu tot ce eşti noului mod de a fi ai nevoie de energie şi de timp. De spaţiu mintal, cum s-ar spune. Dacă în ierarhia valorilor tale sunt la loc de cinste dezvoltarea personală şi autoactualizarea, probabil că ăsta n-o să ţi se pară un cost prea mare. Dar cum viaţa ne ţine ocupaţi cu lucruri mult mai pământene, cum ar fi banii şi discuţiile în contradictoriu de pe Facebook… schimbarea de perspectivă se poate dovedi prea dificilă.

Am scris doar câteva potenţiale explicaţii. N-am pretenţia să credeţi că acestea sunt singurele sau măcar că sunt adevărate, aşa că vă invit să discutăm. Ce idei aveţi? Ce ziceţi despre efectul Mandela?

*Minunata mea colegă Anca Murar explică “bias-urile cognitive” aşa: Eroare sistematică, înnăscută (built-in ar fi mai potrivit), în achiziționarea/procesarea/extragerea informației în sistemul psihic uman. Cred că ar trebui subliniat – o dată, poate cu * la sfârșitul articolului – că fiecare (tip de) bias apare fără excepție atunci când sunt întrunite condițiile respective – ambiguitate informațională etc., în funcție de eroarea despre care e vorba – și că “vine la pachet” cu creierul, astfel încât biasurile sunt imposibil de “ameliorat”, “evitat” sau “eliminat” (cum am văzut că bat câmpii chiar unii psihologi). Așadar creierul va produce automat eroarea respectivă atunci când este expus contextului “declanșator” și abia prin alte procesări, conștiente, intenționate, se vor putea eventual face corecții direct pe outcome (cu câteva excepții în categoria de biasuri ce țin de memorie, dar mă opresc aici).

De citit mai departe, in no particular order:

  1. Site-ul de la care a pornit totul.
  2. https://www.reddit.com/r/MandelaEffect/
  3. https://rationalwiki.org/wiki/Mandela_effect
  4. http://theness.com/neurologicablog/index.php/the-mandela-effect/
  5. https://www.snopes.com/2016/07/24/the-mandela-effect/
  6. http://www.debunkingmandelaeffects.com/mandela-effect-introduction/
  7. https://skeptoid.com/episodes/4560

 

photo credit: lasanta.com.ec

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *