Conferinţa naţională de CBT de la Cluj sau cum să te gândeşti la un iepure mort la malul mării

Daniel David, Douglas Mennin şi David Fresco pe afişul conferinţei de psihoterapie cognitiv-comportamentală 2018

O să vă spun despre mine ceva ce poate că nu ştiaţi. Înainte de facultatea de psihologie am mers la un liceu de artă. În clasa a douăsprezecea, obosită de ceea ce îmi păreau a fi standarde arbitrare şi elitism, am ales o facultate cu un domeniu cu reguli clare, despre care-mi imaginam că nu are cum să-şi măsoare studenţii cu o unitate de măsură strâmbă, fiindcă na, e vorba de ştiinţă. Am fugit de artă la psihologie. Dar tinerii sunt uneori naivi, aşa cum am fost şi eu. Psihologia nu e simplă şi, dacă n-ai noroc de profesori nu doar talentaţi, ci şi informaţi, rişti să pierzi trei până la opt-zece ani confuz, încercând să legi între ele şi să dai sens unor informaţii adesea greşite sau infirmate de mult sau, şi mai rău, niciodată confirmate de studii serioase. Şi ce dacă, veţi spune poate. Şoferia se învaţă conducând. De fapt, nu e chiar aşa. Nici la şoferie, nici la psihologie şi bănuiesc că pe nicăieri. Mai ales dacă lipsa ta de învăţătură ta îi costă pe alţii, fizic sau mintal. Cel mai indicat ar fi să ai o bază teoretică solidă, ancorată în prezentul internaţional, de la care să construieşti şi pe care să o actualizezi când e nevoie, adică destul de des. Şi, dacă n-ai avut parte de ea în studenţie, să ţi-o construieşti de capul tău după aceea.

ZIUA 1 – 27 septembrie

Daniel David

Acestea fiind spuse, fast-forward la săptămâna trecută, când am avut minunata ocazie să asist la un eveniment organizat de şcoala de terapie din Cluj: Conferinţa Naţională de psihoterapie cognitiv-comportamentală: o abordare integrativă şi multi-modală. Mi-a plăcut absolut tot ce am văzut şi am auzit, ceea ce mi se întâmplă rar. În deschidere a vorbit Daniel David, care a povestit un pic despre ce înseamnă paradigma scientist-practitioner şi a lucra sprijinindu-te pe teorii verificate, despre importanţa unei teorii solide, testate, şi despre psihoterapia cognitiv-comportamentală ca standard în psihoterapie – cele mai multe studii legate de eficienţă, cu cea mai înaltă rigurozitate ştiinţifică. Ca întotdeauna, David ne-a temperat entuziasmul amintindu-ne că, deşi psihoterapia cognitiv-comportamentală are multe avantaje, ea nu este încă pe cât de eficientă ne-am dori-o: “Nu ne bate nimeni, dar sunt găuri mari în eficienţa noastră”. De pildă, ştiaţi că nivelul de remitere (până la funcţionarea “normală”) a anxietăţii generalizate tratate cu psihoterapie cognitiv-comportamentală este de maximum 50%? Sau că diferenţele la nivel de eficienţă între metodele de psihoterapie nu sunt chiar atât de mari? Bine, pe asta poate că o ştiaţi, că v-am mai spus-o.

Daniel David

În aceeaşi prezentare David a vorbit despre integrare ca fiind direcţia spre care majoritatea psihoterapeuţilor vestiţi văd îndreptându-se profesia, însă nu o integrare de tip salată-de-tehnici, ci una la nivel de teorie, de factori comuni care dau măsura eficienţei psihoterapiei.

Douglas Mennin

A urmat Douglas Mennin, de la universitatea Columbia, cu o scurtă introducere în teoria terapiei reglării emoţiilor, o terapie relativ nouă în aria psihoterapiilor cognitiv-comportamentale, care se concentrează pe identificarea mecanismelor ce produc tulburarea psihică, şi schimbarea/ameliorarea acestora prin tehnici specifice, cum ar fi meditaţia mindfulness. Discursul interior maladaptativ – grijile, ruminaţiile şi autocritica sunt mecanismele psihologice identificate de Mennin şi de colegii săi ca fiind responsabile pentru declanşarea şi menţinerea a ceea ce ei numesc “distress disorders” – tulburările ce au ca factor comun stresul, anxietatea, îngrijorările. Ei ne propun o abordare modulară a tratamentului acestor cazuri, bazată nu atât pe protocoale fixe de tratament cât pe module interşanjabile, de adaptat la situaţia şi posibilităţile actuale ale clientului.

David Fresno

După Mennin ne-a vorbit colegul său, David Fresno, de la universitatea Kent State. Titlul prezentării sale a fost “Seeing clearly in the mind’s eye”. Dave ne-a vorbit puţin despre cele două “moduri” ale minţii, acela default şi acela controlat, să-i spunem. Veţi constata (sper, dacă sunteţi interesaţi de problemă şi citiţi articole recente) că nu ne referim neapărat la anumite reţele neuronale identificabile, aşa cum au tendinţa unii cercetători să caute, ci efectiv la două moduri de funcţionare diferite. Despre cei doi şi terapia construită de ei citiţi pe larg puţin mai jos.

Silviu Matu

A patra şi ultima prezentare în plen a fost aceea a lui Silviu Matu, care a vorbit despre roboterapie şi în special despre proiectul internaţional în care e implicată şi o echipă de la UBB, condusă de Daniel David: “Development of robot-enhanced therapy for children with autism spectrum disorders (DREAM)” – cercetare despre eficienţa terapiei asistate de roboţi în tratarea copiilor cu tulburare de spectru autist. Mai jos, Silviu îl lasă pe Nao roboţelul să se prezinte:

Silviu Matu şi Nao

Lia-Ecaterina Oltean

După prânz organizatorii au plănuit patru workshopuri (le găsiţi pe toate în programul conferinţei). Am ales şi eu cum mi-a dictat inima, anume “Integrarea strategiilor derivate din psihologia pozitivă în intervenţiile cognitiv-comportamentale”, condus de Lia-Ecaterina Oltean. Am primit câteva informaţii generale din psihologia pozitivă, am discutat despre dezavantajele diagnosticului clasic – majoritatea celor prezenţi au fost de părere că stigmatizarea pacientului cu tulburare mintală e un mare neajuns. Lia ne-a propus să discutăm apoi despre un caz, ca exerciţiu practic, privit mai întâi din perspectivă cognitiv-comportamentală, ca după aceea să alegem tehnici şi strategii din psihologia pozitivă care se potrivesc şi pot fi folosite în abordare. Scrisoarea de recunoştinţă, chestionarul punctelor forte, identificarea valorilor sunt numai câteva dintre ele. Vă mărturisesc cu plăcere că, mai departe de informaţie şi livrarea ei, am apreciat nivelul de pregătire al colegilor de la Cluj, entuziasmul şi deschiderea lor.

Bianca Macavei

Ultima parte a primei zile s-a numit “meet the experts”, lucru la care unii dintre noi (*cough* eu *cough*) au strâmbat din nas, pentru că mi s-au părut pretenţioase şi denumirea secţiunii, şi acelea ale prelegerilor. Şi ce bine că aşteptările mi-au fost înşelate! Aveam de ales între două discuţii deschise oricui dorea să participe. Am ales-o pe aceea numită “Dificultatea de a te automotiva în procesul schimbării comportamentelor dezadaptative; rezilienţa ca şi atu personal pe lungul drum de la intenţie la acţiune”, cu Bianca Macavei, lector universitar. Discuţia s-a învârtit, cum altfel, în jurul ideii de motivaţie: ce ne motivează (hint – recompensele interne), cum apare schimbarea, ce ne împiedică să ne schimbăm, cum să ne ajutăm clienţii să înţeleagă şi să depăşească blocajele care-i împiedică să se schimbe. O strategie foarte utilă este împărţirea oricărei sarcini care-ţi pare de Sisif în paşi mici. Atât de mici încât să fie imposibil să nu-i poţi face. Ai de scris pentru dizertaţie şi nici nu poţi să începi că te ia ameţeala? Nu-i nimic. Tot ce ai de făcut azi, pasul cel mai mic, e să deschizi un .docx, apoi să-l salvezi.

ZIUA 2 – 28 septembrie

Workshopul lung de-o zi al lui Douglas Mennin şi David Fresco s-a numit “Emotion Regulation Therapy for Perseverative Anxiety and Depression”. Programul a arătat cam aşa: introducere în baza teoretică, paşii pe care ei îi urmează în terapie, în studiile clinice pe care le desfăşoară pentru validarea acesteia, încheierea terapiei. O să vă spun câte puţin din fiecare, iar mai multe găsiţi pe site-ul lor (linkul e mai sus).

Baza teoretică

Terapia reglării emoţiilor (ERT) pleacă de la ideea motivaţiei ca fiind baza comportamentelor de apropiere şi evitare şi înţelege emoţiile ca servind adaptării comportamentale la stimulii interni şi externi. Pe româneşte, te temi ca să nu te mănânce leul. Teama semnalizează pericolul şi tot ea dă naştere comportamentului de apărare/evitare. Autorii consideră că în apariţia tulburărilor de anxietate şi în depresie un rol considerabil joacă deficienţele în generarea emoţiilor, care pot fi trăite prea intens de individ, de pildă şi deficienţele în reglarea lor, de ordin atenţional (nu mă pot gândi decât la ce mă doare sau, dimpotrivă, fac tot posibilul să nu mă gândesc la ce mă doare) sau meta-cognitiv (gândurile pe care le am despre emoţiile intense care mă încearcă sunt disfuncţionale – mă simt vinovat că mă tem ar fi un exemplu).

 

Emotion Regulation Therapy

Intervenţia

În prima parte, clienţii ERT învaţă câteva deprinderi de reglare emoţională prin intermediul mindfulness, după care se trece la reglarea gândurilor disfuncţionale, ca abia în ultimă fază clientul să fie încurajat şi susţinut să treacă la acţiune, la schimbarea efectivă a comportamentului dezadaptativ. Aveţi mai sus, decupată din handout-ul celor doi, schema terapiei reglării emoţiei.

Mare parte a prezentării lui Douglas şi David s-a concentrat pe rezultatele studiilor clinice pe care ei le efectuează ca să valideze ERT, însă eu n-o să vă povestesc despre asta neapărat. Dacă vă interesează, scrieţi-mi şi dezbatem. În schimb, mi-ar plăcea să vă povestesc despre un exerciţiu de mindfulness condus de Dave, care mie mi s-a părut frumos şi provocator.

“Holding a dead rabbit on the beach of a beautiful sea”

Nu ştiu dacă asta de mai sus e denumirea oficială, dar David aşa a rezumat la final de exerciţiu, iar mie mi s-a părut perfect, aşa că v-o las aici. Iată exerciţiul: aminteşte-ţi o situaţie dificilă, căreia i-ai făcut sau îi faci faţă cu greu. Imaginează-ţi fiecare aspect al ei, fiecare detaliu, de la lucrurile pe care le simţi – auz, miros, gust – până la gândurile neplăcute pe care le ai legate de subiect. Apoi cuprinde cu mintea toată această experienţă şi fii atent(ă) la ea. După aceea gândeşte-te la aspectele ei pozitive. Găseşte acel ceva bun din situaţie, care te face să nu-ţi pierzi speranţa, să nu disperi. Concentrează-te, din nou, pe tot ce ţine de ea, pe rând, cu toate simţurile. Acum, după ce ai reuşit să vezi ambele feţe ale monedei, imaginează-ţi-le în acelaşi timp şi concentrează-ţi atenţia la amândouă odată. Reuşeşti să priveşti în ansamblu, complet? I-am spus lui David că mi s-a părut foarte greu exerciţiul. Mi-a răspuns “welcome to the human race”.

P.S. Nu vă încăpăţânaţi să luaţi trenul din Bucureşti până la Cluj (10h). I did it so you won’t have to. Zborul cu avionul costă (mult) mai mult, dar durează numai 30-45 de minute şi dacă n-are întârziere, merită fiecare bănuţ.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.