Farmecul nesiguranţei şi “băieţii răi” – dopamina şi anticiparea recompensei

unsplash-logoMARK ADRIANE

În primul rând, ce e dopamina? O substanţă chimică organică, hormon şi neurotransmiţător. Printre altele, ea are un rol central în a ne face să vrem lucruri (declanşează comportamente de căutare şi apropiere). Moving on…

De unde ştii că un băiat rău e rău? Are barba deasă? Conduce un bolid inutil pe şoselele patriei pesediste? Are o poziţie socială privilegiată? Sigur că nu ele contează! Pot să-mi imaginez pe cineva care le are, dar mă iubeşte, mă respectă şi se intimidează puţin când mă vede. Mai este acela un băiat rău? Nu. Ce băiat rău roşeşte?! Iar dacă mai şi plânge din când în când… Scuze dacă v-am stricat cheful. Un băiat rău e rău atunci când e rău cu tine. Sau, în fine, când nu e neapărat politicos, respectuos şi de încredere. Nu te poţi baza pe un băiat rău să-ţi ţină părul când vomiţi sau să-ţi răspundă la telefon. Cel puţin nu de fiecare dată.

Puţină ştiinţă

În altă ordine de idei, la Universitatea din Michigan, o echipă de cercetători a supus şoricei la experimente odioase. Iniţial i-au învăţat că, dacă se aprinde un beculeţ şi ei apasă o clapetă, primesc o recompensă. În momentul recompensei, în creierul rozătoarelor se elibera dopamină. Curând, secreţia de dopamină a putut fi observată la simpla aprindere a becului. Animalele au ajuns să petreacă mult timp lângă bec, fiindcă acolo se simţeau bine, deşi recompensa venea din altă parte. Un stimul aleatoriu (beculeţul aprins) a devenit generator de plăcere.* Aceasta e plăcerea anticipării unei recompense.

Şi încă un exemplu

În alt laborator, alţi sadici au învăţat o maimuţă să apese pe o pedală ca să primească o recompensă. Atunci când, înainte să apese, maimuţa auzea un sunet, primea o recompensă mai mare. După un semnal luminos, recompensa venea, dar era mai mică. Rezultatul? Creierul maimuţei secreta mai multă dopamină când anticipa o recompensă mai mare. Sunetul a ajuns în scurt timp să genereze secretarea unei cantităţi mai mari de dopamină anticipativă decât semnalul luminos. Tragem concluzia că nivelul de dopamină secretat datorită anticipării unei recompense creşte odată cu recompensa cu pricina. Simplu, aşa-i?

În a doua parte a experimentului, cercetătorii au oferit recompensele intermitent. O data da, o dată ba. 50% şansă de recompensă. Au alternat procentele şi au constatat că nivelul de dopamină creşte cel mai mult când nesiguranţa e la 50%, nu la 25%, nu la 75%.

Şi ce dacă?

Măsura în care te bucuri că te revezi cu băiatul rău din viaţa ta mai depinde de o variabilă. Nu doar de mărimea recompensei, ci şi de consecvenţa cu care primeşti recompensa anticipată. Să zicem că, atunci când îl suni, el îţi răspunde o dată, dar altă dată nu. Apoi îţi răspunde din nou, apoi iar nu. Şi tot aşa câteva luni. Cel mai probabil e că acum, înainte să-l suni, o să te bucuri mai mult că urmează să-l auzi. O să secreţi mai multă dopamină anticipativă. Secretăm mai multă dopamină când şansa să primim o recompensă e de aproximativ 50%. Nu cu mult mai mult sau mai puţin, fiindcă atunci rezultatele devin mai previzibile. Nesiguranţa intensifică bucuria anticipativă. Te bucuri mai mult că o să-l auzi când sunt şanse de 50% să-ţi răspundă. Simt că v-am mai spus ceva asemănător la un moment dat.

Suntem la fel

Cercetătorii au construit cu maimuţa din exemplu o relaţie asemănătoare cu aceea dintre tine şi un “băiat rău”. La început, disponibilitatea lui e mare. Răspunde atunci când tu apeşi pe clapetă (sau pe “Apel”). După o vreme, însă, începe să nu te mai recompenseze de fiecare dată când ar putea. Treaba asta face ca în creierul tău să se secrete un nivel foarte mare de dopamină. Incomparabil mai multă decât ai putea genera în relaţie cu un individ previzibil. Atunci când te gândeşti la băiatul rău, când te bucuri că s-ar putea să vă vedeţi, secreţi mai multă dopamină. Fiindcă nu eşti sigură dacă el o să te recompenseze sau nu. Aşa păţesc dependenţii de jocuri de noroc în faţa aparatelor. Astfel, fără să vrea neapărat, el te ţine aproape. “Recompensa” din partea lui e mai preţioasă decât ce poate să nască în creierul tău cineva de încredere.

Ca o sugestie de final, cred că bucuria anticipării s-ar putea folosi cu oarecare succes în curele de slăbire. Mai pe larg, poate într-un articol viitor.

*Mecanismul formării fetişurilor – un stimul indiferent e asociat cu anticiparea plăcerii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.