“Maybe You Should Talk to Someone” – cinci poveşti de psihoterapie

“Ca terapeut, ştiu multe despre legătura dintre durere şi pierdere. Ştiu, însă, şi ceva mai puţin cunoscut, anume că şi schimbarea presupune pierdere. Nu ne putem schimba fără să pierdem ceva. De aceea oamenii vor să se schimbe, dar în acelaşi timp să rămână la fel.”

De ce să nu citeşti cartea asta

Dacă “Maybe You Should Talk to Someone” ar fi fost o colecţie de panseuri despre psihoterapie, mi-ar fi plăcut mai mult. Peste tot întâlneşti pastile ca: “Terapia e o muncă grea nu doar pentru terapeut, ci şi pentru client, fiindcă doar de el depinde schimbarea.” Sau: “E treaba mea, ca terapeut, să fac în aşa fel încât să înţelegem şi eu, şi clientul, care sunt emoţiile pe care el le evită.” Vă spun cu mâna pe inimă că mie-mi plac aceste “maxime” şi nu m-aş da în lături să cumpăr o carte care n-ar conţine nimic altceva.

Doar că panseurile din “Maybe You Should Talk to Someone” sunt secundare cumva, consideraţii pe marginea unor poveşti de viaţă şi de psihoterapie. Autoarea însăşi devine personaj. Lori merge la terapie ca să-şi pună ordine în gânduri după o despărţire neaşteptată, care o lasă confuză şi tristă. Vulnerabilitate, teama de moarte, iubire, adulter, boală, minciuni, nesiguranţe, faptul că avem un cerc restrâns de oameni şi că pare, câteodată, că toţi se cunosc între ei, toate se succed cu viteză, trec dintr-una într-alta şi te amorţesc emoţional cu detaliile lor. Poveştile sunt interesante şi merită spuse, dar mulţimea de amănunte le face să pară fragmentate şi obositoare. Atunci când în sfârşit personajele destăinuiesc ceva important, emoţia e neaşteptată în contrast cu banalul de dinainte. Asta oglindeşte bine realitatea psihoterapiei, însă nu e neapărat pe gustul meu într-o carte. Prefer detalii mai puţine, dar semnificative. Prefer un crescendo care să mă pregătească pentru ce urmează să simt. Nu am apreciat trecerea cumva bruscă de la nimicuri la vorbi despre moarte, de exemplu.

De ce să citeşti, totuşi, cartea asta

Am citit până la capăt “Maybe You Should Talk to Someone” mai ales pentru că, mai departe de detaliile pe alocuri agasante, un psihoterapeut povesteşte despre cum lucrează, transparent şi vulnerabil. Lori lasă garda jos în cartea ei şi povesteşte despre ce simte, ce gândeşte nu doar în rol de terapeut, ci şi în rol de client. O vedem atentă şi implicată, apoi distrasă, tristă, plângând între şedinţe din cauza relaţiei pierdute. O vedem venind la cabinet în pijama, fiindcă nu se mai poate concentra suficient decât la durerea proprie. Aflăm ce simte când un client îi spune că vine la ea ca la prostituate, fără ştirea soţiei. Apoi o vedem furioasă pe terapie şi pe terapeutul ei, revoltată din cauza tehnicii lui neortodoxe, dar căutându-i oricum aprobarea şi curioasă în legătură cu viaţa lui. Suficient de curioasă încât să-l caute pe internet şi să dezgroape un articol vechi, despre care el nu ştie. Acestea sunt detaliile pentru care m-am decis să vă recomand cartea, cu toate că, tehnic vorbind, nu e strălucită. Dacă sunteţi curioşi cum arată o terapie (de fapt, cinci) şi ce gândeşte un terapeut, atunci cartea merită citită.

buy the book from The Book Depository, free delivery

Lori Gottlieb e psihoterapeut şi autoare inclusă pe lista New York Times a celor mai bine vânduţi autori pentru volumul ei “Maybe you should talk to someone”. În afară de practica privată, Lori scrie rubrica “Dear Therapist” din The Atlantic şi colaborează cu diferite publicaţii. Înainte să fie psihoterapeut, ea a lucrat ca jurnalist şi ca scenarist de televiziune. O găsiţi pe LoriGottlieb.com sau pe Twitter: @LoriGottlieb1.

Am luat cartea lui Lori, în ediţie broşată, de pe Bookdepository. Dacă preferaţi format electronic, găsiţi aici varianta pentru Kindle. Citiţi-o şi vă aştept cu păreri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.