Tulburarea obsesiv-compulsivă. Sigur nu eşti şi probabil că nu ai OCD

În ultima vreme am căpătat o meteahnă: le dau titlu zilelor petrecute cu clienţii mei. Am început să observ câte o temă generală care pare să se aplice fiecărei zile. Spun “pare” fiindcă sigur nu e aşa, însă mintea, ca un aparat de dat sens ce este, vede legături şi acolo unde ele nu există. Acestea fiind zise, delectaţi-vă împreună cu mine!

Săptămâna trecută am avut ziua vulnerabilităţii, ziua mitului cuplului fericit fără efort, ziua fricii de regret. Cea care m-a mobilizat să scriu este ziua OCD. Obsessive compulsive disorder sau, în traducere, tulburarea obsesiv-compulsivă.

Ne-am obişnuit, copii ai anilor ’90 ce suntem, să spunem despre noi înşine că “suntem OCD” la cel mai mic semn că ne-ar plăcea să punem lucrurile în ordine sau să facem curat în case. Crescuţi afară, “cu cheia de gât”, liberi de presiunea multitudinii de cursuri opţionale la care sunt supuşi copii tiger-moms-urilor de azi, nestingheriţi prea tare de curelele sistemului comunist care-i îngrădeau pe cei de dinaintea noastră, nu avem cine ştie ce disciplină, însă suntem maeştri ai judecăţilor de valoare şi ai criticii. Sau poate sunt eu singura? 😀

Oricum, pare că orice aduce a nevoie de ordine şi de coerenţă ne face să strigăm OCD şi să facem din asta titlu de glorie: “sunt OCD: trebuie să am curat pe birou când lucrez”. Ceea ce, între noi fie vorba, e neadevărat şi jignitor pentru cei care chiar suferă de tulburarea asta.

Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburarea obsesiv-compulsivă e una dintre afecţiunile psihiatrice care adesea vine “cu conştiinţa bolii”, ceea ce o face să fie foarte, foarte greu de dus. Spre deosebire de aceia care nu ştiu că au o tulburare, care se identifică cu suferinţa lor şi cred că e ceva în neregulă cu ceilalţi fiindcă vor să-i trateze, mulţi dintre cei care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă ştiu că mintea lor funcţionează altfel decât le-ar fi bine. Cum funcţionează, mă întrebaţi? Cu siguranţă nu fiind “obsedaţi” de ordine. Daţi-mi voie să mă explic citând din DSM:

A. Prezenţa obsesiilor şi/sau compulsiilor:
Obsesiile se definesc prin (1) şi (2):
1. Gânduri, impulsuri sau imagini recurente şi persistente care sunt resimţite, la un moment dat în timpul perturbării, ca fiind intruzive şi nedorite, şi care pentru majoritatea indivizilor provoacă anxietate sau disconfort marcat.
2. Individul încearcă să ignore sau să suprime astfel de gânduri, impulsuri sau imagini ori să neutralizeze prin alt gând sau acţiune (adică prin realizarea unei compulsii).
Compulsiile sunt definite prin (1) şi (2):
Comportamente repetitive (de exemplu spălatul mâinilor, ordonare, verificare) sau acţiuni mintale (de exemplu rugăciune, numărare, repetarea cuvintelor în gând), pe care individul se simte nevoit să le realizeze ca răspuns la o obsesie sau conform unor reguli care trebuie aplicate în mod rigid.
2. Comportamentele sau actele mintale urmăresc să prevină sau să reducă anxietatea sau disconfortul ori să prevină un eveniment sau o situaţie care provoacă teamă; totuşi, aceste comportamente sau acte mintale nu au o legătură realistă cu ceea ce sunt destinate să prevină sau să neutralizeze, ori sunt clar excesive.
B. Obsesiile sau compulsiile sunt consumatoare de timp (mai mult de o oră pe zi) sau cauzează un disconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare.

Următoarele criterii de diagnosticare ţin de posibilitatea ca manifestările să fie provocate de o substanţă sau de o altă condiţie medicală, inclusiv una psihiatrică. Toate condiţiile de mai sus trebuie să fie îndeplinite de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, inclusiv criteriul de deteriorare a domeniilor vieţii şi cel al stresului resimţit de persoana în cauză, ca să putem pune diagnosticul de tulburare obsesiv-compulsivă. Aşa că nu, ce ţi se întâmplă ţie când vrei ca toate dalele trotuarului să fie ordonate frumos sau când simţi că nu poţi să laşi cute pe cearceaf nu se numeşte OCD. Treaba asta de care “suferim” cu toţii e nevoia de coerenţă şi de sens, pe care o au toate minţile şi care ne ajută să evoluăm şi să construim zgârie-nori. Simetrici. 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.